Rus – ”Pe Vale” (Galerie FOTO)

Rus-motiv popular

Este cea mai rustică zonă locuită a comunei. Peisajele fac din acest traseu un adevărat spectacol vizual. Are o lungime de aproape 2 km şi începe de la puntea de peste Valea Satului, unde se termină locul numit ”După Sat”, continuând până la intrarea în satul Fântânele. Parcursă pe jos oferă o încântare a ochiului atât pe partea dreaptă cât şi pe cea stângă îndiferent de anotimp. Principalii ”actori” în acest spectacol de-a dreptul turistic sunt dealurile şi valea, casele răsfirate, pâraiele şi drumul de ţară autentic vremurilor vechi.

Imediat după intersecţia cu Drumul Citerei zona de centru face loc celei rezidenţiale, la poalele dealului Dumbrava.

Uşor spre Fântânele, lumea parcă trece în alt secol, în altă lume. Casele se zăresc mai rar iar legea este făcută de către natură şi peisaj. Aici s-a dezvoltat o adevărată zonă de agrement, unde proprietarii de bălţi cu peşte şi-au încropit un adevărat rai, unde relaxarea este garantată.

Întregul traseu, până la intrarea în Fântânele sau pe Valea Ursoii poate fi parcurs pe jos în maxim 30 de minute, ideal pentru drumeţii.

 

 

Rus-motiv popular

Rus-motiv popular

11 comentarii la „Rus – ”Pe Vale” (Galerie FOTO)”

  1. Foarte frumoase imaginile si felicitari pentru ca promovezi comuna natala.Sunt extem de recreative peisajele de pe vale.Felicitarile noastre!

    Răspunde
    • aştept poze vechi şi de la voi, să le punem în monografia satului, la loc de cinste. Trimiteţi bucuria voastră şi altor ruseni, care nu au aflat încă de site!

      Răspunde
  2. Pentru mine este ca si un colt de Rai unde simti ca traiesti si te incarci cu energie pozitiva. Iti multumesc Mircea draga pentru toate reportajele minunate despre Rus. Uta

    Răspunde
    • Cu drag! O sa fie din ce in ce mai multe! De acuma urmează postarile, însă mai încet, pe măsura timpului! Materiale sunt si multe dar si frumoase!Avem cu ce ne mandri! Cu bine!

      Răspunde
  3. ….emotionant sa retraiesti clipe din copilarie prin intermediul acestor frumoase imagini realizate cu clasa.Felicitari si multumim din suflet.

    Răspunde
  4. foarte frumoase poze mi-e dor de satul in care am crescut si de copilaria mea pe valea IEPII FRUMOASE AMINTIRI SI IMAGINI

    Răspunde
  5. De fiecare dată vizionez acest site cu o mare plăcere nostalgică.
    Să fii sănătos, să ai noroc şi având în vedere că suntem în Vinerea Mare îţi doresc” Paşte fericit”.
    Vezi, pe mulţi ne-ai făcut fericiţi!!
    mulţumim

    Răspunde

Lasă un comentariu