Restaurator: SC TAINA LEMNULUI SRL Deseşti-Maramureş. Contact: 0724-500788, tainalemnului@yahoo.com
Aflată într-o stare avansată de degradare, biserica avea în faţă o soartă incertă. Pentru salvarea bijuteriei arhitecturale fondatorul Grădinii Botanice din Jibou Vasile FATI a dorit mutarea sa în incinta instituţiei, pentru decorul rustic dar şi pentru funcţionalitate. Aici s-a dorit instalarea unui proet care să facă programe religioase complete. La vremea de atunci, câţiva ani după evenimentul din decembrie’89, democraţia a întors din drum acest proiect. Sătenii au cerut rentă pentru mutarea în Grădina Botanică din Jibou iar proiectul a fost abandonat. Cu lemnele putrede şi acoperişul plin de găuri locaşul era în pragul prăbuşirii. Fondurile pentru restaurare au venit abia în anul 1999 iar pentru punerea în operă a fost aleasă firma SC TAINA LEMNULUI SRL din Deseşti – Maramureş. Crescuţi cu ”lemnul în sânge”, meşterii moroşeni au desfăcut în bucăţi toată construcţia iar restaurarea s-a petrecut la 150 de km distanţă, în atelierele firmei din Ocna Şugatag.
Vasile Pop TAINA-patronul firmei:
”A fost o provocare pentru noi. Biserica nu se putea restaura la faţa locului, trebuia mutată bucată cu bucată pentru repararea, reconstituirea bucăţilor putrede sau înlocuirea în totalitate a elementelor de rezistenţă. Practic, în procesul complicat de refacere a uriaşului puzzle arhitectural, s-a lucrat cu multă migală, similară cu restaurarea mobilei vechi. Complicat a fost să găsim lemne de stejar, la fel de vechi şi de groase din alte construcţii de lemn, pentru ”a fi de-o mamă”, cum se spune pe la noi. Pe lângă lemnul de stejar am folosit şi lemn de ulm şi paltin care de altfel a fost şi cel mai degradat. Cu un procent de degrabilitate de peste 80 %, toate lemnele vechi înlocuite au primit înapoi acelaşi dialog vizual iar acum după restaurare arată identic, la fel ca în vremurile vechi. O adevărată operă de artă putem spune că a fost înlocuirea şindrilei. Îmbinarea bucăţilor de scândură a fost făcută pe vremuri de către meşterii sălăjeni cu încheieturi numite lambă şi nut, nişte canale scobite cu o unealtă specială, lucru posibil doar manual. Miile de bucăţele destinate ca învelitoare au fost refăcute din lemn nou de stejar în aproape un an de zile. Peste 10 oameni au muncit permanent iar în anumite perioade personalul a fost suplimentat. Putem spune că restaurarea monumentelor istorice nu este o glumă. Aproape tot timpul se munceşte în regim de sculptură, cu meticulozitate şi precizie de ordinul milimetrilor. În atelierele din Ocna Şugatag, echipa de specialişti a refăcut în totalitate biserica, turnul şi coiful. Abia după aceea a început din nou demontarea şi drumul înapoi spre casă unde a fost asamblată bucată cu bucată. Una dintre cele mai pretenţioase manopere în restaurarea bisericilor vechi este fundaţia. Primii meşteri clădeau postamentul numai din piatră curată fără a folosi mortarul iar noi a trebuit să procedăm la fel, numai cu piatră identică din partea locului. Bucăţile de piatră au trebuit repuse întreţesut în aşa fel încât temelia să fie solidă şi să nu mişte sub greutatea construcţiei”.
Locul actual unde biserica poate fi admirată în toată splendoarea ei nu este cel din vechime, cel de pe dealul de lângă şcoala din Prodăneşti. Preotul Nichita laolaltă cu sătenii au hătărât schimbarea locaţiei la capătul satului înspre Creaca, unde se afla cimitirul nou al satului, pe alt deal, la 100 de metri faţă de şoseaua judeţeană. Memorabil a rămas momentul în care vechiul altar de piatră a fost mutat şi el cu o teleagă de lemn trasă de boi. Întregul ritual de strămutare al altarului străvechi a adunat atât sătenii cât şi un sobor de preoţi care au sfinţit locul şi finalizarea lucrării, în anul 2004.
Mircea MUREŞAN
exceptionala lucrare