Biserica actuală s-a construit în anul 1928 de către meşterul Peterfi Nicolae din Cubleş, pe terenul donat de fostul notar al comunei Zalha, Păcurar Traian. A fost sfinţită în anul 1928 cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Are 2 clopote cumpărate de Moldovan Maria din Zalha. Este construită din bârne de lemn pe temelie de piatră, în formă de navă. Are o lungime de 12m, lăţimea de 5m, cu o suprafaţă totală de 60mp. Este aoperită cu tablă.
În anul 1976 a fost electrificată şi pictată de către credinciosul Ciurean Ioan din Ceaca iar în 1978 a fost împrejmuită cu gard din beton şi plasă de sârmă. La 24 octombrie 1979 a fost binecuvântată de P.C. Protopop Marcel Andreescu.