Fântânele Rus – Despre noi (VIDEO)

Fantanele motiv popular

Satul Fântânele – Rus, aparţine de comuna Rus şi este situat în partea de N-E a judeţului Sălaj, la aproximativ 65 de km depărtare de reşedinţa acestuia Zalău, şi la 38 km de municipiul Dej (judeţul Cluj).

Accesul spre sat se face din şoseaua Dej – Baia Mare, peste râul Somes pe podul de la Rus, prin comună în direcţia S-V spre Valea Loznei pe un drum pietruit, care se înfundă la capătul satului pentru mijloacele auto. În continuare, drumul spre Valea Loznei poate fi parcurs doar cu căruţele.
Satul Fântânele (Iapa de altădată), este pomenit prima dată într-un document, în anul 1338. Schimbarea numelui din Iapa în Fântânele se face, la intervenţia locuitorilor satului, în anul 1963.. Noua denumire deriva de la o parte de hotar, care poartă acelaşi nume. Din 1968, satul se numeşte Fântânele-Rus.

Fântânele-Rus este un sat pur românesc, fapt consemnat încă din 1733 de episcopul Inochentie Micu Klain. Prima biserică din sat a fost înălţată în anul 1733, în timp ce prima şcoală a fost construită în anul 1878. În 1937, localnicii au ridicat în curtea şcolii, un monument dedicat eroilor din sat, căzuţi la datorie, în primul război mondial. Între anii 1949-1951, cu contribuţia financiară a sătenilor, a fost construit căminul cultural. Localitatea a fost electrificata în 1972, iar primele două posturi telefonice fixe, au fost înfiinţate în 1973. Baza economică a locuitorilor satului, a fost şi este şi în prezent asigurată, de cultivarea pământului şi creşterea animalelor.

 

Filmul de mai jos redă  o frântură  din viaţa şi locurile în care trăim.

Fantanele motiv popular

Un comentariu la „Fântânele Rus – Despre noi (VIDEO)”

Lasă un comentariu