7 noiembrie 2015
Elevii Liceul Tehnologic,,Ioachim Pop” împreuna cu cadrele didactice din şcoala au organizat sâmbătă,7 noiembrie o minunată excursie în zona Maramureşului.Toamna ne-a oferit un pitoresc peisaj prin impresionantele culorii ale naturii.Am poposit pentru prima dată la Cimitirul Vesel de la Săpânța unde mesajele de pe crucile mormintelor ne-au captat atenția.A doua oprire a fost la cea mai mare biserică de lemn din lume ,Mănăstirea Peri Săpânța unde am descoperit un lăcaş de cult deosebit de frumos aflat într-o pădure,care se află la 800 metri de granița cu Ucraina.Următoarea oprire ne-a întristat sufletele,ne-a făcut să ne întoarcem în istorie şi să trăim într-o mică măsură suferințele celor care au fost condamnați la ani grei în Închisoarea din Sighet.Acolo am descoperit şi celula în care Iuliu Maniu şi-a aflat sfârşitul,dar şi camera de tortură din incinta închisorii.Pentru prima dată în viața am simțit cu adevărat ceea ce bunicii mei mi-au relatat că s-a întâmplat pe vremea comunismului.Ultima destinație pe hartă a fost Mănăstirea Bârsana,cea de-a doua construcție din lemn din lume, aflată pe Valea Izei.Am descoperit o pictură specific maramureşeană cu diferite motive decorative.
Pot spune că a fost o excursie reuşită, în care ne-am delectat cu
frumusețea anotimpului care a fost alături de noi însoțindu-ne o vreme prielnică,dar am rămas şi cu multe informații utile despre diversele locuri vizitate.
Gabriel POPAN