Ileanda-Liceul Tehnologic-Menţiune pentru elevul Ionuţ Călăcean la etapa naţională a concursului de matematică ,,Adolf Haimovici”

Ileanda -motiv popular

În perioada 6-8 mai 2016 s-a desfăşurat la Iaşi, etapa naţională a concursului de matematică:,,Adolf Haimovici”. A fost prezent şi lotul din judeţul Sălaj, format din 16 elevi de la profiluri şi clase diferite, lot coordonat de profesorul Vasile Sârb.
Dintr-un număr de 108 elevi participanţi la specializarea ştiinţele naturii-clasa a XI-a A, Ionuţ Călăcean, pregătit de profesorul de matematică Radu Vancea, de la Liceul Tehnologic ,,Ioachim Pop”Ileanda, a reuşit să obţină menţiune. Iată că prin muncă, conştinciozitate, seriozitate şi interes, Ionuţ a reuşit să-şi întreacă competitoarea de la etapa judeţeană , eleva Lakatos Angela, obţinând la etapa naţională mai mult cu 2 puncte decât aceasta.
Ionuţ este elevul model care nu dezamăgeşte niciodată. Bunătatea, corectitudinea, inteligenţa şi bunul-simţ îşi spun cuvântul, dând rezultate. Felicitări Ionuţ! Onorându-te pe tine cu astfel de rezultate, ne onorezi şi pe noi, şcoala în care studiezi şi comunitatea în care vieţuieşti.

Prof. Mirela Oniga

Ileanda -motiv popular

Lasă un comentariu