Întâmplare de pomină în localitatea Fântânele, din comuna Rus. Ciurdarul satului este bănuit că a dat foc miriştei şi pădurii, după ce a vrut să-şi prăjească slănina. 30 de ha de mirişte uscată, un hectar de pădure de pin şi alte două hectare de pădure de foioase, au fost pârjolite în întregime. (preluare din arhiva transilvania-tv.ro, 06.09.2012)
Ciurdarul satului din Fântânele este principalul suspect în cazul incendiului izbucnit ieri dimineaţă, (5 sept. 2012) la hotarul localităţii. Flămând fiind, omul care îngrijeşte animalele sătenilor, s-ar fi hotărât să aprindă un foc, pentru a prăji slănina pusă de merinde, sub un copac din marginea unei mirişti, în locul numit Şelăroaia. Ciurdarul nu a mai apucat să meargă la traistă după slănină, deoarece focul a cuprins miriştea foarte uscată. În mai puţin de o oră, peste 30 de hectare de mirişte au ars în întregime, până în lizieră.
Focul a fost izolat de către pompieri şi săteni, însă, din cauza vântului, spre seară incendiul a reizbucnit în pădurea din Pârâul Socelului. O autospecială de la Detaşamentul de Pompieri din Ileanda nu a putut interveni cu apă, din cauza reliefului foarte abrupt. Singura posibilitate de intervenţie, a fost cea cu mături şi lopeţi, pentru împrejmuirea cu pământ a tăciunilor şi degajarea frunzelor din calea lemnelor aprinse. Mai bine de trei ore, sătenii şi pompierii, au doborât copacii încinşi şi plini de jăratec, ce riscau să pornească la vale şi să aprindă frunzele şi vreascurile foarte uscate.
Aproape de miezul nopţii focul a fost izolat, iar pompierii au rămas până spre dimineaţă, pentru supravegherea perimetrului părjolit.