Prodăneşti – Biserica monument istoric ”Sfântul Gheorghe” – Povestea restaurării (Galerie FOTO)
.
Înainte de vărsarea în Someş, Agrijul delimitează geografic satele Prodăneşti şi Borza, aflate de veacuri faţă în faţă, de o parte şi de alta a văii sale. Celor ce în mod firesc sunt surprinşi de izolarea de sat a bisericii de lemn, aflată pe coama unui deal,păstrătorii tradiţiei le vor spune că acolo sus, pe dealuri, ”la Poduri” a fost la obârşie şi vatra aşezării săteşti , strămutată la vale în urmă cu vreun secol.
Pe prestolul de piatră, anul 1730 se citeşte lesne, din textul înscripţiei însă, roasă de vreme, se mai descifrează, cu greu ”Să se ştie cînd s-au făcut această Sf. biserică… şi clopotniţa au făcut tot acelaşi Gheorghe”.
Menţionarea separată a clopotniţei ne determină să completăm cuvintele dispărute, de la mijlocul textului, cu acelea ce se pot referi la o facere din nou a locaşului vechi, la efectuarea unor importante lucrări de renovare. Considerentul sus menţionat nu este singurul, căci în favoarea lui mai pledează şi alte elemente constructive, precumpănitoare fiind dimensiunile construcţiei, de numai 8,55/3,55m, ce o situează printre cele mai mărunte biserici de lemn din Sălaj.
Forma de plan pe care o îmbracă este cea dreptunghiulară, cu abisa decroşată, pătrată, variantă tipologică a cărei implicaţie în începuturile arhitecturii româneşti din Transilvania a fost adesea subliniată.
Acoperirea interiorului este cel tradiţional, cu tavan drept la pronaos, bltă semicilindrică deasupra naosului,bolta de aceeaşi formă a altaruli, sfârşindu-se spre est într-un timpan prelungit cu peretele. Iconostasul cu numai două intrări, corespunde şi ea unor practici străbune.
Cândva, poate la 1730, a fost adăugată pe laturile de sud şi est o prispă, pe care o aminteţte astăzi numai talpa, căci restul a dispărut de mult.
Ancadramentul intrării, din care lipseşte partea de sus, în care era desigur săpată şi inscripţia, este decorată de o ”frânghie” ce măsoară lungimea dar şi lăţimea bârnei,(amintind uşa de la Bozna sau pe aceea de la Vima Mică, Maramureş, secolul al XVII-lea), şi cu rozete, a cărăr mulţime şi forme readuce imaginea celor din uşa bisericii din acelaşi veac de la Doba-Mică.
În ancadramentul trecerii din pronaos în naos, meşterul a delimitat, în partea de jos a acestuia, pe lăţime, o suprafaţă în care a cuprins o amplă compoziţie din rozete petalate şi o alta cu romburi.
Gândul locuitorilor din Prodăneşti de a-şi construi o biserică nouă de zidărie, mai aproape de gospodăriile lor, s-a împlinit. Ca un pios omagiu, locaşul folosit de secole a fost restaurat, înţăturându-se stratul de tencuială de pe pereţii exteriori şi refăcându-se acoperişul de şiţă, cu turnul îngust, cu foişor deschis pe câte o singură arcadă şi fleşă ascuţită.
Atât de preţios din punct de vedere istoric, atât de atrăgător înscris în peisajul dealurilor, locaşul străbun al Prodăneştilor va rămâne multă vreme ca mărturie statornică.
Dr. Ioan Godea, Dr. Ioana Cristache-Panait